Parohia Ortodoxa Romana din Salzburg

Parohia Ortodoxa Romana

„Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil“; “Sfintii Mucenici Epictet si Astion” Salzburg- Austria

IMGP8093Parohia s-a infiintat in anul 1976. La dorinta de a avea asistenta religioasa, credinciosii ortodocsi romani din orasul Salzburg si din imprejurimi s-au adresat Bisericii Mame. Vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina a aprobat infiintarea parohiei, iar in primii ani au slujit preotii de la Viena. Din anul 1979 a slujit P.C. Preot Ioan Sabadus, iar in 1985, vrednicul de pomenire Patriarhul Justin Moisescu a numit preot pe Dr. Dumitru Viezuianu. Parohia se afla sub jurisdictia canonica a Mitropoliei Ortodoxe Romane pentru Germania, Europa Centrala si de Nord si functioneaza in cadrul Vicariatului Ortodox Roman din Viena.

Slujbele s-au oficiat in biserica veche catolica Schloßkirche Mirabell pana in anul 1993. Apoi cu aprobarea Arhiepiscopului Salzbugului slujbele s-au savarsit in biserica Sf. Treime (Dreifaltigkeitskirche). In anul 2007, cu ajutorul lui Dumnezeu am construit biserica proprie. Manastirea Benedictina Sf. Petru din localitate, prin P.C. Parinte Staret Edmund Wagenhofer ne-a pus la dispozitie, in conditii avantajoase un teren in orasul Salzburg, strada Robinigstr. 48 .

Piatra de temelie a fost asezata la slujba oficiata de Inaltpreasfintitul Mitropolit Serafim la 1. iulie 2007. Biserica proiectata de Arhitectul roman Eugen Dumitru stabilit in Salzburg este unicat. Este construita din lemn in stilul maramuresan, la care s-au adaugat elemente arhitectonice specifice bisericilor din Bucovina si din nordul Olteniei .

Mesterul austriac Dulgher Ferdinand Lienbacher din Salzburg /Kuchl a executat lucrarea cu profesionalism. Este incununarea experintei sale de o viata si biserica a devenit loc de pelerinaj, fiind vizitata si apreciata de pelerini din multe tari europene, intre care si din Romania. Peste 12.000 de persoane au vizitat biserica si s-au rugat in locasul de cult. Biserica are urmatoarele dimensiuni : 23m lungime, 8,5m latime, iar turnul cu o inaltime de 22 m este cea mai inalta constructie de lemn din Landul Salzburg. Iconostasul si stranele proiectate de Arhitectul Eugen Dumitru au fost sculptate in lemn de stejar de Mesterul Peiu Pantelimon din Tg. Neamt.

Sponsorizarea partii de lemn a iconostasului a fost facuta de familia Doina si Ion Marian. Iconostasul mic, iconostasul Maicii Domnului si Strana au fost sculptate in lemn de stejar de Prea Cuviosul Parinte Filotei de la Sfanta Manastire Cozia si donate Parohiei de dna. Prof. Horiana Branisteanu. Icoanele pentru iconostas au fost picatate de maicile de la Sfanta Manastire Bistrita-Valcea. Celelalte icoane din naos au fost pictate cu har si pricepere de pictorul Gabriel Bobaru din Pucioasa.

Langa biserica am construit un Centru Pastoral Ecumenic si Cultural, cu o sala corespunzatoare destinata activitatilor parohiale, biblioteca parohiala, dar si organizarii de expozitii, conferinte cu tematica spirituala, culturala, ecumenica, lectii de religie, lectii de limba romana, prezentare si executare de obiecte de arta populara si iconografie. La intrare s-a construit o poarta maramuresana, sculptata de mesterul Ion din Barsana. si donata de Familia Ing. Felicia si Dragos Vasiloiu. Intre biserica si centrul parohial a fost asezata o cruce de lemn de stejar sculptata tot de mesteriul maramuresan si donata de Familia Ing. Cristina si Mihai Contiu.

Deschiderea ecumenica specifica Bisericii Ortodoxe Romane pe care am practicat-o cu competenta in vestul Austriei, a determinat autoritatile bisericesti si civile sa aprobe proiectul. Mass-Media din Austria ne-a fost alaturi cu entuziasm in toate etapele constructiei.

Parohia este membra in organizatia ecumenica locala (ÖAK). Preotul paroh impreuna cu alte trei carde didactice predau religia ortodoxa in scoli, anul acesta fiind inscrisi la ora de religie 120 de elevi ortodocsi din 21 de scoli.

Credinciosii intra si se roaga cu bucurie si emotie in biserica proprie si asteapta sfintirea care va avea loc pe data de 13. iunie 2009, cand vom fi onorati de slujirea si vizita Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Romaniei.

Preot Dr. Dumitru Viezuianu